Cine are dreptul să plece din țară în caz de război și să primească statutul de refugiat

Actualul context al conflictului armat dintre Rusia și Ucraina determină unii români să se teamă de un potențial război în care România ar fi implicată. Așadar, unii români se întreabă cine are dreptul să plece din țară în caz de război și să primească statutul de refugiat.

În momentul în care în România s-ar insistitui starea de mobilizare sau starea de războimobilizare sau starea de război, cetățenii români care sunt apți pentru încorporare și rezerviștii cu domiciliul în România, dar care sunt plecați temporar în afara granițelor române au obligația de a se întoarce în țară pentru a oferi serviciul militar în termen de maxim 10 zile.

Serviciul militar poate fi efectuat și în calitate de militar voluntar de către cetățenii români, atât bărbați cât și femei, care au vârsta cuprinsă între 18 și 51 de ani, atunci când aceștia solicită acest lucru. Tinerii chemați la recrutare, recruții și militarii rezerviști trebuie să predea adeverința de recrutare, livretul militar sau ordinul de chemare atunci când pleacă în străinătate.

Efectuarea seriviciului militar în caz de nevoie este obligatoriu, iar aceștia trebuie să se prezinte la data, locul și ora care sunt prevăzute în ordinul de chemare. În cazul persoanelor care nu au domiciliul în țară, precum și cele care nu au putut fi notificate, acestea au obligația să se prezinte în termen de maximum 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Parlamentului cu privire la declararea stării de război sau de mobilizare.

În ceea ce privește cei care pot evita serviciul militar, aceștia sunt hirotoniții, călugării care se află în cadrul unei mănăstiri de minimum doi ani, dar și persoanele care sunt în închisoare sau al căror proces este în curs de derulare. Pentru a primi statutul de refugiat, trebuie îndeplinite standardele minime de către persoanele aflate în această situație.

Cine poate apela la statutul de refugiat și să plece din țară în caz de război

Poate solicita statutul de refugiat orice resortisant al unei ţări din afara UE sau apatrid aflat în afara ţării sale de origine şi care nu doreşte sau nu poate să se întoarcă în acea ţară din cauza temerii de a fi supus persecuţiei. Solicitanţii care nu se califică pentru statutul de refugiat pot solicita forme subsidiare de protecţie. Pentru ca cererea să fie evaluată în mod corect, țările UE trebuie să țină cont de:

• toate faptele relevante privind ţara de origine din momentul în care se ia decizia privind cererea, inclusiv legile şi reglementările din ţara de origine şi modul de aplicare a acestora;
• documentaţia relevantă sau declaraţiile solicitantului din care reiese dacă a fost sau poate fi supus persecuţiei sau vătămării grave;
  dacă există un indiciu serios privind temerilor fondate ale solicitantului de a fi supus persecuţiei sau al riscului real de a suferi vătămări grave, în cazurile în care solicitantul a fost deja supus persecuţiei sau altor vătămări grave şi nejustificate;
• situaţia individuală a solicitantului (context, vârstă, sex, acte la care solicitantul a fost sau ar putea fi expus şi care ar duce la persecuţie sau la vătămare gravă etc.);
• orice activitate desfăşurată de solicitant de la părăsirea ţării de origine.

De asemenea, țările în care o persoană alege să se refugieze, trebuie să țină cont de sursa amenințării, care poate veni din partea:

• statului;
• partidelor sau organizaţiilor care conduc statul;
• actorilor non-statali, în cazul în care statul nu doreşte sau nu poate oferi o protecţie eficace.

Următoarele situații care duc la încălcări grave ale drepturilor fundamentale, constituie „persecuție” dacă sunt bazate pe considerente de rasă, religien, naționalitate sau apartenența la un grup social sau politic:

• violenţă fizică sau psihică, inclusiv acte de violenţă sexuală;
• măsuri juridice, administrative, poliţieneşti sau judiciare care sunt discriminatorii sau sunt implementate într-o manieră discriminatorie;
• urmărirea în justiţie sau sancţionarea disproporţionată sau discriminatorie sau pentru refuzul satisfacerii unui stagiu militar care ar include crime extrem de grave, cum ar fi crime de război şi crime împotriva umanităţii;
• refuzul unei căi judiciare de atac care conduce la o sancţiune disproporţionată sau discriminatorie;
• acte împotriva persoanelor de un anumit sex sau acte împotriva copiilor.